www.transilvaniatourism.ro
Conditii de calatorie - Republica Moldova descriere
 
Republica Moldova
  • Pentru a verifica dacă există restricţii de călătorie, daţi click aici.
Ultima actualizare: 6 februarie 2012
 

Condiţii de intrare şi regim de şedere
 
Cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Moldova nu au nevoie de viză.
În termen de 3 zile de la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova există obligativitatea anunţării organelor de poliţie, pe raza de competenţă a cărora se află locul de reşedinţă.
În cazul în care sunteţi turist, obligativitatea anunţării poliţiei revine unităţii de cazare.
Atenţie! Depăşirea perioadei maxime de şedere constituie contravenţie şi este sancţionată administrativ, amenda aplicată având un cuantum ce variază între circa 30 şi 80 USD.
  • Valoarea amenzii este stabilită exclusiv de instanţa de judecată, până la achitarea ei nefiind permisă părăsirea teritoriului Republicii Moldova.
  • În cazuri deosebite, se poate aplica şi o măsura de nepermitere a intrării pe o perioadă determinată de timp.
  • Obţinerea permisului de şedere în Republica Moldova este posibilă în următoarele situaţii: căsătoria cu un cetăţean moldovean, studii sau angajare în muncă.
Pentru informaţii suplimentare despre condiţiile de intrare şi regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova, recomandăm consultarea informaţiilor oficiale puse la dispoziţie de autorităţile moldovene:
  • Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (www.mfa.gov.md);
  • Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti (www.romania.mfa.md).
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
 

Ameninţări teroriste
 
Riscul ameninţărilor teroriste în Republica Moldova este scăzut, însă cetăţenii români trebuie să aibă în vedere riscurile globale pe care fenomenul terorist le poate produce oriunde în lume.
Vă recomandăm să urmăriţi în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile locale şi să accesaţi periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (
www.mae.ro).
 

Siguranţă si criminalitate
 
Nu sunt recomandate călătoriile în sau prin Transnistria.
Cetăţenii străini pot fi victime ale infracţiunilor de furt, tâlhărie, înşelăciune.
Recomandări generale:
  • evitaţi frecventării zonelor periferice ale oraşelor pe timpul nopţii;
  • păstraţi documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit în locuri sigure şi să nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • evitaţi parcării, pe timpul nopţii, a autoturismelor în alte locuri decât în parcările special amenajate şi păzite;
  • evitaţi locuri aglomerate
  • evitaţi achiziţionării bunurilor de valoare de la persoane fizice necunoscute
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • schimbul valutar este indicat să fie efectuat numai la bănci sau la case de schimb valutar autorizate;
  • Pentru ieşirile în oraşe, în special în zonele aglomerate, vă recomandăm ca documentele personale să le lăsaţi la hotel şi să păstraţi la dumneavoastră o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).
  • este indicat să fie solicitat bonul sau factura de plată în cazul cumpărăturilor efectuate.
  • În cazul în care călătoriţi cu autobuze sau trenuri vă recomandăm să aveţi bagajele în atenţie pe întreaga durată a călătoriei.
În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactaţi poliţia locală precum şi Ambasada României la Chişinău.
Dacă sunteţi victima unei infracţiuni:
  • Trebuie să vă adresaţi exclusiv organelor de poliţie.
  • În aceste cazuri, conform legislaţiei locale, se deschide un dosar penal, în cadrul cercetărilor ulterioare urmând a fi identificat autorul.
  • Procedurile presupun, pe lângă declaraţia scrisă a victimei în faţa reprezentantului poliţiei, citări ulterioare pentru completarea declaraţiei sau clarificarea unor detalii survenite pe timpul cercetărilor efectuate.
În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, vă recomandăm să contactaţi poliţia locală precum şi, trebuie apelate autorităţile locale la următoarele numere de urgenţă:
  • 955 - Poliţia
  • 903 - Salvarea
 

Sistemul medical
 
Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în Republica Moldova să încheie poliţe de asigurare medicală de călătorie, care să acopere cheltuielile medicale pentru intervenţiile de urgenţă, tratament şi evacuare.
Asigurările medicale de călătorie sunt acceptate de unităţile medicale, fiind necesară însă confirmarea prealabilă a plăţii de către firma de asigurare română.
 

Condiţii privind traficul auto
  • Circulaţia auto:
Legislaţia rutiera din Republica Moldova este similară, în privinţa regulilor de circulaţie, cu aceea din România.
  • Starea drumurilor:
Infrastructura rutiera nu este foarte dezvoltata, iar calitatea drumurilor este in general destul de slaba.
Conducerea sub influenta băuturilor alcoolice este strict interzisa, concentraţia permisa de alcool in sânge este de 0,0%. Permisul de conducere poate fi suspendat pentru o perioada de maximum 90 de zile iar pentru niveluri mari ale alcoolemiei se aplica pedepse cu închisoarea.
  • Limitele admise de viteză sunt :
    • 60 km/h în localităţi
    • 90 km/h în afara localităţilor.
  • Folosirea centurii de siguranţa
Folosirea centurii de siguranţa este obligatorie, atât în localităţi cât şi în afara acestora.
  • Parcarea
Parcarea este permisă în locurile special amenajate, dar şi pe drumurile publice, în situaţia în care nu există indicatoare rutiere de interdicţie.
  • Permisul de conducere
Permisul de conducere românesc este recunoscut în Republica Moldova, dacă termenul de valabilitate înscris în document nu a expirat.
  • Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie
În cazul accidentelor rutiere, indiferent de gravitatea lor, trebuie să vă adresaţi politiei locale si sa aşteptaţi sosirea unui echipaj.
Este interzisă, până la sosirea agenţilor de circulaţie, schimbarea poziţiei autovehiculului sau deplasarea acestuia de la locul producerii accidentului. Telefoanele utile pentru aceste situaţii sunt:
  • Direcţia Poliţiei Rutiere: 255920, 213040
  • Serviciul Poliţiei Rutiere Chişinău: 272173, 271095, 271742
 

Reglementari vamale
 
La intrarea în Republica Moldova există obligativitatea declarării bunurilor aflate în posesia dumneavoastră.
Pentru obiectele de uz personal, precum şi pentru bunurile ce nu se încadrează în această categorie, care nu sunt destinate comercializării sau activităţilor de producţie şi a căror valoare nu depăşeşte 200 de euro, declaraţia se face verbal, neexistând obligativitatea achitării de taxe vamale.
Pot fi, de asemenea, introduse, fără plata taxelor vamale, obiecte din metale şi pietre preţioase (maximum 5 bucăţi) şi sume de până la 100.000 de euro.
Nu este admisă introducerea de:
  • droguri,
  • armament,
  • muniţie,
  • obiecte de patrimoniu cultural (dacă nu există autorizaţia eliberată de autoritatea română competentă), autovehicule neînmatriculate,
  • animale vii,
  • carne,
  • ţigări (în cantitate mai mare de 200 de bucăţi ţigarete/persoană),
  • băuturi alcoolice (în cantitate mai mare de 2 l/persoană).
La părăsirea teritoriului moldovean se aplică aceleaşi prevederi vamale. Sumele în valută ce nu depăşesc plafonul menţionat, sunt supuse confiscării în cazul în care nu au fost declarate la intrare.
 

Utilizarea cărţilor de credit
 
În Republica Moldova, sistemul de plată prin cărţi de credit este implementat in marile magazine si in supermarketuri.
Unităţile bancare asigură şi transferuri bancare din străinătate către persoane fizice aflate temporar pe teritoriul moldovean.
 
 
Regimul animalelor de companie
 
Intrarea în Republica Moldova a animalelor de companie se face în baza paşapoartelor eliberate de autorităţile romane abilitate, în care să fie consemnate vaccinările animalelor.
La punctele de frontieră se efectuează un control sanitar-veterinar, ce presupune, pe lângă verificarea documentului menţionat, un control al animalului.
Pentru controlul respectiv se percepe taxă.
Nu există obligativitatea instituirii carantinei pentru animalele de companie.
 
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Informaţiile prezentate în această secţiune au numai caracter informativ. Ele nu angajează răspunderea ministerului, pentru eventualele prejudicii suferite pe timpul călătoriei. Fiecare călător trebuie să fie conştient de faptul că riscurile de securitate sunt prezente oriunde în lume şi să îşi asigure în mod individual măsurile de protecţie necesare.